Endodonția este specialitatea medicinii dentare care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afectiunilor pulpei dentare. Termenul ”endodonție” provine din limba greacă și este format prin alăturarea a două cuvinte ”endo” (înăuntru) și ”dontia”(dinte).
Pulpa dentară (cunoscută în limbajul laic drept ”nervul dintelui”) este țesutul situat în interiorul dintelui. Acest tesut este format din nervi, vase de sânge și alte țesuturi. Pulpa este divizată în două părți, pulpa coronară care este conținută într-un spațiu denumit camera pulpară și pulpa radiculară situată la nivelul canalelor radiculare (rădăcinilor).
Acest țesut are trei roluri: formativ, nutritiv (“hranește” alte tesuri dentare) şi senzorial (asigură sensibilitatea dintelui). Pulpa dentară este protejată de factorii nocivi de către cele trei straturi ce o înconjoară: smalțul, dentina și cementul. În cazul în care unul din aceste straturi protectoare este perforat de către o leziune carioasă sau în urma unui traumatism dentar, microbii din salivă vor infecta pulpa, întâi pe cea coronară și ulterior pe cea radiculară. Acest proces infecțios creează dureri deosebit de importante ca urmare a inflamației pulpare și iritării ţesuturilor vii din jurul rădăcinii.
Tratamentul endodontic are ca scop salvarea dintelui care în caz contrar ar trebui extras. Extracția dentară atrage după sine o serie de modificări funcționale (masticatorii, fonetice etc.) și estetice. Dinții au tendința de a stabili în permanent contacte între ei, astfel dacă dintele extras nu va fi înlocuit în timp util dinții vecini își vor modifica poziția, vor migra sau bascula, și consecutiv, aceste modificări de poziție vor duce la apariția a numeroase probleme ce vor afecta ocluzia (mușcătura) sau chiar articulația temporo-mandibulara. Pentru a preveni astfel de neplăceri va fi necesară realizarea unei proteze parțiale fixe (punte) sau mobile (care se îndepărtează din gură) sau a unui implant.
Toate aceste variante reprezintă soluții terapeutice corecte însă presupun costuri mult mai mari comparativ cu tratamentul endodontic și un timp de tratament mult mai îndelungat.
Orice tratament/retratament endodontic, necesită efectuarea a cel puțin 3 radiografii: înaintea începerii tratamentului, pe parcursul tratamentului și în urma finalizării tratamentului; însă în cazurile cu un grad crescut de dificultate va putea fi necesară efectuarea unui număr mai mare de radiografii. Trebuie știut faptul că aparatura radiologică performantă utilizată în prezent expune pacientul la o doză de radiaţii minimă, care nu afectează sănătatea acestuia.